Ai cont pe FitBody?Login
Nu ai cont inca?Fa-ti cont nou acum!

De ce nu slabesc desi tin dieta si fac sport?


de ce nu slabesc?Nu promovez dietele decat daca intr-adevar le consider eficiente si in general ai observat ca NICIODATA nu recomand infometarea (ceea ce majoritatea dietelor fac) sau eliminarea vreunei grupe alimentare (ceea ce multe dintre diete fac!). Totusi, multe site-uri inca o fac pentru ca multe persoane inca se bazeaza pe ele si am ajuns deja intr-un punct in care nu mai putem face diferenta intre fictiune si realitate.

Ce ne ajuta cu adevarat sa slabim si ce ne afecteaza sanatatea?

Ar trebui oare sa eliminam complet carbohidratii? Mesele mici si dese accelereaza metabolismul? Sa vedem cam care sunt miturile despre slabire care persista si in ziua de azi, in ciuda multiplelor surse de informare valide.

1. Mit: mancatul dupa ora 20 (sau chiar 18, uneori) ingrasa

Cand vine vorba despre mancatul tarziu, nu putem vorbi despre o anumita ora de la care ai interzis sa mai mananci, ci trebuie sa te gandesti cand pui capul pe perna sa te culci. Pentru slabire, nici macar asta nu ar conta atat de mult, mai important este sa veghezi asupra bunei digestii care iti poate afecta somnul.

Incearca sa mananci cu 2-4 ore inainte de culcare. Daca te culci la 1 sau 2 noaptea, atunci nu are sens sa te chinuiesti sa mananci pana la ora 20. In plus, nu trebuie neaparat nici sa mananci foarte usor/light. Eu nu te sfatuiesc sa mananci mancaruri grele pe parcursul zilei pentru ca te vei simti intreaga zi obosita si molesita. Avand in vedere ca seara se mai si intampla sa iesi in oras, mananca ceva consistent care iti va tine de foame pana la micul dejun sau cand consumi tu prima masa, chit ca va fi inainte de culcare cu cateva ore.

2. Mit: mese mici si dese accelereaza metabolismul

Este adevarat ca in momentul in care mananci ti se accelereaza metabolismul pe moment, este vorba despre efectul termic al alimentelor. Este firesc sa iti creasca rata metabolica avand in vedere ca digestia presupune consum de energie.

Plus ca, este foarte posibil ca mancand incontinuu, indesand mancare permanent, sistemul tau sa nu aiba timp pentru digestia si absorbtia nutrientilor din toate alimentele pe care le mananci.

3. Mit: elimina carbohidratii pentru ca ingrasa

carbohidratiEste adevarat ca cele mai eficiente cure de slabite sunt cele care elimina carbohidratii si pana si eu am promovat consumul mai redus din acest macronutrient. In prima faza vei slabi foarte mult pe o dieta low carb pentru ca eliminarea carbohidratilor va aduce de la sine eliminarea apei din tesuturi. Deci nu vorbim de scadere in greutate datorata arderii grasimii, ci de eliminarea retentiei de apa.

Carbohidratii sunt de trei tipuri - carbohidrati simpli, carbohidrati complecsi, fibre - si nu ar trebui sa fie chiar atat de huliti. Este important sa consumi carbohidrati in forma lor cea mai buna decat sa incadrezi intreaga categorie alimentara la "alimente interzise". Evita carbohidratii rafinati si zaharurile si consuma-i in forma lor integrala precum cartofii dulci sau quinoa.

4. Mit: cu cat scazi mai mult caloriile, cu atat slabesti mai mult

Am scris deja despre de ce nu e bine sa scazi prea mult caloriile, dar si despre ce poti face in momentul in care deja ai parte de efectul yoyo al dietelor extreme. Nu uita si care este cea mai sigura si eficienta metoda de slabire, aceea a deficitului caloric.

Prin urmare, pentru a slabi, este adevarat ca trebuie sa arzi mai mult decat consumi, insa asta nu inseamna sa treci de un prag minim admis. Daca vei manca prea putin organismul tau cu siguranta va avea de suferit, la fel ca si psihicul tau. Te vei gandi numai mancare si aceasta va deveni obsesia ta.

Organismul tau se va razbuna pe tine si te vei trezi ca desi mananci foarte putin tot te vei ingrasa. Corpul se va chinui sa faca depozite cu tot ceea ce il hranesti pentru ca se va speria ca nu mai primeste altceva.
In momentul in care ii oferi organismului mancare de calitate, alimente integrale si pline de fibre, vei vedea cum acesta se va schimba in mod vizibil - fara a fi nevoie sa faci foamea!

5. Mit: produsele dietetice te ajuta sa slabesti

Poate ca produsele light - semipreparate, deserturi cu putine calorii - intr-adevar iti dau mai putine calorii, insa vor fi deficitare si la capitolul nutrienti. In schimb, ele sunt pline de sare si de ingrediente artificiale.

Mai mult, toate aceste produse cresc aciditatea organismului, iar un organism dezechilibrat din punct de vedere acido-bazic va depozita grasime.

Pe langa toate astea, un produs fara grasimi sau fara suficiente proteine nici nu iti va oferi senzatia de satietate sau gust.

Ai grija si la produsele vegane sau fara zahar (ingrasa si ele!). Acestea contin la fel de multe calorii ca si cele obisnuite, nu te ajuta sa slabesti.

6. Mit: mananci grasimi si te ingrasi

grasimi sanatoaseDespre mituri alimentare am mai scris, iar asta cu mancatul grasimilor l-am tot promovat. Asa cum nu trebuie sa elimini complet carbohidratii, nu trebuie sa elimini complet nici grasimile. Cu atat mai mult nu trebuie sa mananci fara grasimi! Ele ofera satietate si gust!

Un exemplu de grasimi sanatoase gasesti in avocado, fiind o sursa alimentara foarte buna si extrem de satioasa. Da, nu place oricui la gust si daca mai e si crud chiar ca e nasol, dar in timp inveti cum sa alegi un avocado copt si sigur va fi un ingredient ideal pentru salata.

Nu trebuie sa exagerezi nici cu grasimile, ele se digera greu si pot determina congestie. Asta cam e si problema cu curentul raw vegan, foloseste foarte multe grasimi. Tine minte asta cand alegi sa mananci jumatate de tort de ciocolata vegan pentru ca e "sanatos". O fi mai sanatos decat unul rafinat, dar are multe grasimi (sanatoase, da, dar pline de calorii oricum) si fructe uscate cel mai probabil.

7. Mit: daca te abtii de la mancat si sari peste mese o sa slabesti

Despre dietele cu sarit peste mese am scris. Citeste articolul si afla despre ce este vorba pentru ca in niciun caz nu spun sa mananci mult mai putin si in momentul in care in sfarsit mananci sa fii hamesita.

O persoana infometata va face alegeri alimentare nefericite. Zi tu ca nu iti vine sa mananci prostii atunci ca iti este foame! Mai bine mananci in limita calorica permisa, mese echilibrate pline de fibre.

8. Mit: daca bei multa apa slabesti

Este imperios sa bei apa! De multe ori deshidratarea conduce la senzatie de foame, deci e bine sa bei niste apa cand ti-e dubios de foame dupa ce ai mancat aparent suficient. Totusi, un consum mai ridicat de lichide nu te va ajuta neaparat sa slabesti.

Nici macar consumul de apa sau apa foarte rece nu va avea un efect semnificativ asupra caloriilor arse pe intreg parcursul unei zile.

Citeste si despre apa plata cu lamaie si consumul de apa pe stomacul gol dimineata.

9. Mit: daca bei sucuri de fructe si legume slabesti

suc fructe legumePf, uite aici chiar sunt impotriva, desi juicingul e o moda care ia tot mai multa amploare! Personal, chiar nu vad de ce ai bea ceva in loc sa mananci un aliment solid. Eu nu consum alimente lichide chiar daca sunt sanatoase. Nu zic ca nu e bine sa consumi fructe si legume sub orice forma, insa procesul de stoarcere va lasa in urma multi nutrienti si majoritatea fibrelor! Mai degraba iti faci un smoothie.

E in regula sa treci prin blender fructele si legumele pentru ca asa ele vor fi "pre-digerate" si asa te vei asigura ca prin descompunere vor fi absorbiti toti nutrientii. Multe persoane nu mesteca suficient mancarea. Nu uita insa ca alimentele preparate sub forma de suc sau smoothie au indice glicemic mai ridicat decat in forma lor solida.

Legumele preparate termic poate isi pierd o parte dintre nutrienti, insa le cresc pe de alta parte alte proprietati si sunt extrem de hranitoare, oferindu-ti suficiente fibre, minerale si fitonutrienti.

10. Mit: daca faci sport, poti sa mananci ce vrei si cat vrei

Eh, nu-mi imaginez ca multe persoane pot crede asta, insa cu siguranta multe dintre noi ajung sa manance mai mult decat e cazul tocmai pentru ca traiesc cu impresia ca ard sute de calorii facand sport. Poate ca asa e, insa e bine sa verifici multe grafice legate de activitatea fizica pe care o depui pentru ca ai putea fi socata. Pana si fetele care fac zumba traiesc cu impresia ca ard 500 de calorii. Cu siguranta nu este cazul!

Va trebui sa ai grija si sa nu te deshidratezi si sa iti mai si asiguri echilibrul de minerale pentru ca si aceste aspecte pot determina o foame incredibila dupa sport.


Pentru a pierde kilograme e nevoie sa respecti multe reguli pe o perioada mare de timp. Daca nu se face asa ceva vor fi doar rezultate temporare.

Nov, 9th, 2:56PM







Alte articole interesante pe aceeasi tema:


Mituri despre diete complet gresite si de care trebuie sa uiti

De cate ori nu ne trezim dezbatand subiectul dietelor minune? Eu de cele mai multe ori ma straduiesc sa elimin din discutie din start posibilitatea ca asemenea metode de slabit sa mai fie luate in calcul insa imi dau ...
 » mai mult...

Cum te afecteaza o cura de slabire extrema si efectul yo-yo

Ai incercat orice, in special ceea ce iti promitea rezultate rapide. Poate te-ai bagat si la cure de slabire in care mancai numai pere sau numai pepene sau ai inlocuit doua mese cu supa de varza... Dietele fara grasimi ...
 » mai mult...

Programul de antrenament ideal pentru femei

Asa ca am zis sa intru putin in profunzimea unei teme care m-a atras foarte mult dupa ce am auzit-o mentionata pe canalul de fitness al Flaviei Monte: antrenamentul metabolic!   Ce este antrenamentul ...
 » mai mult...






FitBody.ro v1.0.
online din 15.10.2012
Membri online
21 vizitatori si
6 membri sunt acum online!

vezi toti membrii online
cauta membri
Despre noi
FitBody.ro este un produs HTD.

prezentare
termeni si conditii
publicitate
contact
Parteneri
FitBody.ro va recomanda:

Exercitii si tratamente celulita
Crestere inaltime

site-ul tau aici